Desculț am fost și m-ați încălțat!
Știm că există multă neîncredere în zilele noastre și e firesc să vă puneți întrebări.
Dar vă asigurăm din suflet că fiecare donație ajunge acolo unde doare cu adevărat: în casele unor oameni care nu au nimic, la copii care zâmbesc pentru prima dată după mult timp.
Toate donațiile din campanie sunt gestionate transparent: avem liste cu familiile beneficiare, documentăm distribuirea pachetelor și putem oferi dovezi oricui dorește să vadă.
Dacă aveți îndoieli, vă invităm cu drag să ne însoțiți la una dintre acțiunile de distribuire. Nu există dovadă mai reală decât privirea unei mame care primește o pungă de alimente sau bucuria unui copil care încalță o pereche de ghetuțe noi.
Mulțumim că vă pasă și că ne dați ocazia să arătăm că binele, atunci când e făcut sincer, chiar ajunge unde trebuie.